luni, 9 februarie 2015

Fraude cu fonduri europene


 Judecătorii Tribunalului București au dispus măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, a inculpatului Ionel Gogoană, administrator al SC Eurofond SRL, la propunerea procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție, se arată într-un comunicat al DNA. 
 Aceeaşi sursă susţine că în sarcina arestatului s-a reținut infracțiunea de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care a avut drept rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (cinci acte materiale).
 Referatul întocmit de procurorii DNA conturează următoarea stare de fapt: 
În perioada mai – iunie 2012, inculpatul Ionel Gogoană, consultant al proiectelor privind fondurile europene, a luat legătura cu cinci fermieri care doreau să acceseze astfel de fonduri prin Măsura 112 (Instalarea tinerilor fermieri).
 Întrucât niciuna dintre persoane nu îndeplinea condițiile minime de eligibilitate a proiectului – printre care și aceea ca solicitanţii să fie membri ai unei familii de fermier și să fi lucrat mai mult de 50 % din timpul lor de lucru în cadrul unei ferme (nu neapărat în ferma familiei), cu cel puțin 12 luni înaintea instalării lor pe cont propriu la conducerea unei exploatații agricole -, inculpatul Ionel Gogoană s-a oferit să le ajute, angajându-se că se va ocupa personal de rezolvarea problemei în cauză prin identificarea unei persoane conducătoare a unei familii de fermier și obținerea informațiilor și declarațiilor necesare.
 Astfel, în perioada iulie - august 2013, Ionel Gogoană s-a preocupat pentru identificarea persoanei care i-a asigurat suportul documentar (date personale) și material (în privința ștampilei și semnăturii) pentru falsificarea declarațiilor respective şi s-a ocupat de tehnoredactarea respectivelor declarații false. 
 Prejudiciul cauzat ca urmare a activității infracționale a inculpatului și a celorlalte persoane este de 604.452 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) s-a constituit parte civilă în procesul penal.
 În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane implicate.
În acest caz, procurorii DNA au beneficiat de sprijin din partea SRI.  (agroinfo.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu