marți, 10 februarie 2015

Livezi tot mai putine


Suprafaţa totală de plantaţii pomicole româneşti este de 143.000 de ha, din care active 70.00 de hectare, la jumătate faţă de 320.000 de hectare în 1990, susţin specialiştii români. Potrivit acestora, în prezent doar 7.000 de hectare au vârstă mai mică de 10 ani.
 Reuniţi într-o conferinţă tematică la Poiana Braşov, aceştia consideră că au o misiune istorică pentru perioada 2015-2020, aceea de a întregi zestrea patrimonială a pomiculturii româneşti cu ajutorul fondurilor europene puse la dispoziţia României pentru acest sector, în valoare de 320 de milioane de euro.
 „Avem o misiune istorică pentru perioada 2015-2020, aceea de a întregi zestrea patrimonială a pomiculturii româneşti, şi vom face tot ce este posibil ca prin subprogramul pentru pomicultură - care este de 320 de milioane de euro, partea de contribuţie a Uniunii Europene, să avem posibilitatea să realizăm o suprafaţă cât mai mare, astfel ca, în doi-trei ani, să intre pe rod, iar consumatorii din România să se poată bucura de produse româneşti de bună calitate. (...) Noul PNDR are o strategie foarte importantă în sensul că sprijină două acţiuni şi anume cea de asociere şi cea de integrare, prin care va creşte nivelul de sprijin, care ar putea ajunge până la 90% din costurile standard stabilite de Institutul de Cercetare de la Mărăcineni, iar tinerii cu vârsta sub 40 de ani vor beneficia de sprijin de peste 20%, a declarat, pentru Agerpres, Aurel Tănase, director general PRODCOM, prezent la conferinţa tematică "Pomicultura din perspectiva 2014-2020" care se desfăşoară la Poiana Braşov în perioada 9-10 februarie.
 Potrivit acestuia, faţă de 1990, producţia de mere este puţin peste 40.000 de tone anual şi nu există o corelare între livezi şi depozite. Tănase susţine că transporturile - atât cele care se fac cu tirurile, dar şi cele mici - ar trebui monitorizate, pentru că „nu toţi producătorii plătesc TVA şi îşi vând marfa pe unde vor”.
Măsuri agrotehnice cu rol în protecţia pomilor pe timp de iarnă
 Lucrările de tăiere din această perioadă au rol în deschiderea coroanei pentru a permite aerului şi soarelui să pătrundă şi să reducă perioada de umectare a frunzelor la pomii aflaţi în plină producţie. De asemenea, se fac tăieri pentru normarea încărcăturii de rod (în funcţie de specie, de vârsta pomului, de vigoare, de posibilităţile de fertilizare, de potenţialul sortimentului de soiuri) şi pentru asigurarea unui echilibru între partea vegetativă şi cea subterană a pomilor. La pomii tineri, de 1-2 ani, taierile vizează formarea scheletului (coroanei). Pomii mai bătrâni, cei aflaţi în declin, au nevoie de tăieri mai severe, de regenerare, corelate apoi cu o fertilizare adecvată şi cu irigare, dacă va fi nevoie.
 În funcţie de înălţimea dorită a pomilor, de forma şi destinaţia plantaţiei, puieţii plantaţi în toamnă se scurtează la 50-70 cm. La pomii firavi încă nu se renunţă la tutore.
 
Ramurile uscate, rupte, cele afectate de îngheţ sau rezultate din tăieri, cele debile sau slab dezvoltate, ramurile cu ulceraţii cauzate de păduchele lânos sau de patogenii de scoarţă, dar şi lăstarii afectaţi de făinare, de monilinia, de puricele melifer al mărului sau al părului (Psylla mali Psylla pyri), de focul bacterian, de arsura comună a mărului şi a părului (Pseudomonas syringae pv. syringae), toate se strâng şi se ard. Prezenţa acestor patogeni bacterieni în livadă impune şi dezinfecţia uneltelor folosite la tăieri (foarfeci, fierăstraie) cu soluţii de hipoclorit de sodiu în concentraţie de 10%.  (agroinfo.ro)

Numarul de animale sacrificate in 2014


 Numărul animalelor sacrificate la bovine a scăzut în 2014, faţă de anul anterior, în timp ce la porcine, ovine, caprine şi păsări a crescut, potrivit datelor provizorii date luni publicităţii de Institutul Naţional de Statistică (INS).
 În acelaşi timp, greutatea în carcasă a animalelor şi păsărilor a crescut anul trecut la toate speciile, comparativ cu anul anterior.
 În luna decembrie 2014, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, numărul animalelor şi al păsărilor sacrificate a scăzut la bovine, iar la porcine, ovine şi caprine şi păsări a crescut. Greutatea în carcasă a acestora a scăzut la bovine şi porcine şi a crescut la ovine şi caprine şi păsări. Numărul total de bovine sacrificate şi greutatea acestora în carcasă au scăzut, în decembrie 2014, comparativ cu luna similară din 2013, cu 12%, respectiv cu 9,4%. În unităţile industriale specializate numărul de bovine sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au crescut cu 18,2%, respectiv cu 13,8%. În luna decembrie 2014, sacrificările de bovine în unităţile industriale specializate au avut o pondere de 19,7% din totalul bovinelor sacrificate.
 De asemenea, datele INS arată că numărul total de porcine sacrificate a crescut în decembrie 2014 cu 1,4%, faţă de decembrie 2013, iar greutatea lor în carcasă a scăzut cu 2,6%. Sacrificările de porcine în unităţile industriale specializate au avut o pondere de 29,6% din totalul porcinelor sacrificate în luna decembrie. În unităţile industriale specializate numărul de porcine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au scăzut cu 2,4%, respectiv cu 3,4%. Numărul total de ovine şi caprine sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au crescut cu 0,9%, respectiv cu 1,8%. În unităţile industriale specializate numărul de ovine şi caprine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut de 2 ori.  Sacrificările în unităţile industriale specializate au avut o pondere de 12,1% din totalul ovinelor şi caprinelor sacrificate. Numărul total al păsărilor sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au crescut, în decembrie 2014, cu 5,4%, respectiv cu 7,2%, faţă de decembrie 2013. În unităţile industriale specializate s-a realizat 82% din totalul tăierilor de păsări. Sacrificările în acest tip de unităţi au înregistrat creşteri atât la numărul de păsări sacrificate, cât şi la greutatea acestora în carcasă cu 4,1%, respectiv cu 6,0%.
 În 2014, faţă de anul precedent, numărul total de bovine sacrificate a scăzut cu 6,7%, iar greutatea acestora în carcasă a crescut cu 13,3%. Sacrificările de bovine în unităţile industriale specializate au scăzut, atât din punct de vedere al numărului de capete sacrificate, cu 2,2%, cât şi al greutăţii în carcasă, cu 0,3%.
 Numărul total de porcine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut, anul trecut, cu 20,7%, respectiv cu 9,1%, comparativ cu 2013. În unităţile industriale specializate, numărul de porcine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 6,2%, respectiv cu 5,5% .
 Numărul total de ovine şi caprine sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au crescut, în 2014, cu 28,5%, respectiv cu 63,4%, faţă de 2013. Tăierile în unităţile industriale specializate au crescut, atât din punct de vedere al numărului de capete sacrificate cu 46,3%, cât şi al greutăţii în carcasă, cu 51,3%.  (
Agerpres)

Cotatiile graului la bursa de la Constanta


 În săptămâna 9 - 15 februarie 2015, preţul grâului FOB Constanţa Marea Neagră este de 199 euro/tonă, preţul grâului FOB Marea Neagră Ucraina este 213 euro/tonă, iar preţul grâului FOB Marea Neagră - Rusia este 222 euro/tonă, informează Bursa Română de Mărfuri (BRM).
 Potrivit datelor trasmise de BRM privind cotaţiile la cereale în săptămâna 7 din 2015, preţurile exworks România (medie cotaţii România) SPOT ROMANIA – pentru seminţe oleaginoase şi derivate sunt următoarele:
- Grâu panificaţie - 199 euro/tonă
- Porumb calitatea I – 156 euro/tonă
- Seminţe floarea soarelui FOB CTA – 345 euro/tonă
- Ulei brut floarea soarelui FOB CTA – 663 euro/tonă
- Ulei brut rapiţă FOB Rotterdam – 670 euro/tonă
- Şrot soia 45% proteina- FOB Rotterdam – 398 euro/tonă
- Tărâţă grâu pentru furaj FOB CTA – 127 euro/tonă
- Şrot floarea soarelui FOB Constanţa – 217 euro/tonă
 La FOB Marea Neagră, grâul românesc se vinde cu 199 euro/tonă, iar porumbul cu 156 euro/tonă. Tot în regiunea Mării Negre, Rusia vinde grâul cu 222 euro/tonă şi porumbul cu 135 euro/tonă, Ucraina cu 213 euro/tonă – grâul şi 151 euro/tonă – porumbul, iar Franţa cu 176 euro/tonă – grâul şi 144 euro/tonă – porumbul.
 „Deoarece exportul Rusiei se pare ca va afecta volumul mondial de trading de grâu estimat între 4-18 milioane de tone, studiind datele de mai sus vedem că preţul de tranzacţionare al grâului nu va reacţiona la această măsură a Rusiei, deoarece există rezerve de la alţi exportatori pentru a suplini aceste volume oprite de Rusia. De asemenea bănuiala mea că statul Rus va face export direct către statul egiptean încasand aceştia taxa de 35 de euro/MT, începe sa capete contur în aceste zile. Dacă se adevereşte această presupunere, licitaţiile Egiptului vor fi invadate de grâu rusesc ieftin, împingând preţul la Marea Neagră în jos”, apreciază Bogdan Constantin Iliescu, director la Divizia de Agricultură - Bursa Română de Mărfuri. (agroinfo.ro)

luni, 9 februarie 2015

Simpozion Everde


 Circa 200 de fermieri din sud-estul Transilvaniei au participat în data de 21 ianuarie a.c., la simpozionul organizat de compania Everde, în localitatea Covasna, interesaţi să afle ultimele noutăţi în domeniul cultivării plantelor furajere şi gestionării pajiştilor.
 Beneficiind de un microclimat şi relief favorabile exploatării unor astfel de terenuri destinate producerii hranei animalelor, Ţinutul Secuiesc a fost gazda perfectă a acestui eveniment, desfăşurat în colaborare cu DLF-Trifolium, cel mai mare producător şi distribuitor de seminţe de iarbă din lume, cu o cotă de 50 la sută din piaţa Uniunii Europene. Ca de obicei, discuţiile s-au purtat în jurul unor teme de interes pentru fermieri, cum ar fi pregătirea corectă a patului germinativ la culturile furajere, oferindu-se totodată soluţii pentru menţinerea unei productivităţi ridicate.
 „Am ales Covasna pentru climatul ei şi pentru potenţialul de dezvoltare a pieţei de plante furajere din această regiune, având în vedere că fermierii din zonă deţin un număr mare de capete de animale. Am accentuat foarte mult în cadrul simpozionului modul în care trebuie pregătit patul geminativ pentru a obţine o păşune bună, de calitate, şi am explicat care sunt avantajele folosirii seminţelor certificate”, ne-a precizat Luminiţa Puskas, director general al companiei din Satu Mare. (agroinfo.ro)

Lucrari de sezon in livada


Tratamentele executate in intervalul toamna - iarna - primavara combat speciile de ciuperci si bacteriile aflate in stadiul de latenta pe scoarta, ramuri, muguri, dar si pentru a elimina ouale si larvele unor insecte si acarienii
 Primele tratamente, cele de toamna - iarna, din prima parte a repausului vegetativ, s-au facut deja, prima stropire albastra si tratamentul cu insecticide sub forma de uleiuri. De acum se trece la tratamentele specifice pentru sfarsitul repausului vegetativ - inceputul primaverii.
 Lucrarile de taiere din aceasta perioada au rol in deschiderea coroanei pentru a permite aerului si soarelui sa patrunda si sa reduca perioada de umectare a frunzelor la pomii aflati in plina productie.
 De asemenea, se fac taieri pentru normarea incarcaturii de rod, in functie de specie, de varsta pomului, de vigoare, de posibilitatile de fertilizare, de potentialul sortimentului de soiuri si pentru asigurarea unui echilibru intre partea vegetativa si cea subterana a pomilor.
 La pomii tineri, de 1-2 ani, taierile vizeaza formarea scheletului (coroanei). Pomii mai batrani, cei aflaţi in declin, au nevoie de taieri mai severe, de regenerare, corelate apoi cu o fertilizare adecvata si cu irigare, daca va fi nevoie.
 In functie de inaltimea dorita a pomilor, de forma si destinatia plantatiei, puietii plantati in toamna se scurteaza la 50-70 cm. La pomii firavi inca nu se renunta la tutore
 Ramurile uscate, rupte, cele afectate de inghet sau rezultate din taieri, cele debile sau slab dezvoltate, ramurile cu ulceratii cauzate de paduchele lanos sau de patogenii de scoarta, dar si lastarii afectati de fainare, de monilinia, de puricele melifer al marului sau al parului, de focul bacterian, de arsura comuna a marului şi a parului, toate se strang şi se ard.
 Prezenta acestor patogeni bacterieni in livada impune şi dezinfectia uneltelor folosite la taieri, precum foarfeci, fierastraie,  cu solutii de hipoclorit de sodiu in concentratie de 10%.
 Ranile mari rezultate in urma interventiilor in lemnul multianual se badijoneaza folosind un amestec sub forma de pasta care sa contina fungicide pe baza de substanţe active, precum tiofanat metil, cupru sau mancozeb.
 Se poate recurge si la masticuri speciale cicatrizante cum este Arbokol. Materialele folosite la protejarea puietilor peste iarna vor fi si ele indepartate si arse. (agroromania.manager.ro)

Gala Premiilor Grammy


 
Foto: Reuters
Cea de-a 57-a gală a premiilor Grammy, decernate de National Academy of Recording Arts & Sciences s-a desfasurat duminică seară la Los Angeles.
 Principalele premii conform agențiilor Reuters și AFP:
Albumul anului: "Morning Phase" — Beck 
Înregistrarea anului: "Stay with me" — Sam Smith
Cântecul anului (acordat compozitorilor) : "Stay with me" — James Napier, William Phillips și Sam Smith
Cel mai bun artist nou: Sam Smith 
Cel mai bun album vocal pop: "In the lonely hour" — Sam Smith
Cel mai bun album rock: "Morning Phase" — Beck
Cel mai bun album contemporan urban: "Girl" — Pharrell Williams 
Cel mai bun album country: "Platinum" — Miranda Lambert 
Cel mai bun album dance/electronic: "Syro" — Aphex Twin
Cel mai bun album de muzică alternativă: "St. Vincent" — St. Vincent
Cel mai bun album rap: "The Marshall Mathers LP 2" — Eminem.
Cea mai bună interpretare pop solo: Pharrell Williams — "Happy"
Cel mai bun duet/grup pop: A Great Big World cu Christina Aguilera — "Say Something"
Cea mai bună interpretare R&B: Beyonce cu Jay Z — "Drunk in love"
Cel mai bun cântec R&B: Beyonce, Jaz Z — "Drunk in love" 
Cel mai bun videoclip: "We are from LA" — "Happy"
Cel mai bun album R&B: Toni Braxton și Babyface — "Love, marriage and divorce"
Cel mai bun album din muzica lumii: Angelique Kidjo — "Eve".
Sursa: AGERPRES

Fraude cu fonduri europene


 Judecătorii Tribunalului București au dispus măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, a inculpatului Ionel Gogoană, administrator al SC Eurofond SRL, la propunerea procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție, se arată într-un comunicat al DNA. 
 Aceeaşi sursă susţine că în sarcina arestatului s-a reținut infracțiunea de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care a avut drept rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (cinci acte materiale).
 Referatul întocmit de procurorii DNA conturează următoarea stare de fapt: 
În perioada mai – iunie 2012, inculpatul Ionel Gogoană, consultant al proiectelor privind fondurile europene, a luat legătura cu cinci fermieri care doreau să acceseze astfel de fonduri prin Măsura 112 (Instalarea tinerilor fermieri).
 Întrucât niciuna dintre persoane nu îndeplinea condițiile minime de eligibilitate a proiectului – printre care și aceea ca solicitanţii să fie membri ai unei familii de fermier și să fi lucrat mai mult de 50 % din timpul lor de lucru în cadrul unei ferme (nu neapărat în ferma familiei), cu cel puțin 12 luni înaintea instalării lor pe cont propriu la conducerea unei exploatații agricole -, inculpatul Ionel Gogoană s-a oferit să le ajute, angajându-se că se va ocupa personal de rezolvarea problemei în cauză prin identificarea unei persoane conducătoare a unei familii de fermier și obținerea informațiilor și declarațiilor necesare.
 Astfel, în perioada iulie - august 2013, Ionel Gogoană s-a preocupat pentru identificarea persoanei care i-a asigurat suportul documentar (date personale) și material (în privința ștampilei și semnăturii) pentru falsificarea declarațiilor respective şi s-a ocupat de tehnoredactarea respectivelor declarații false. 
 Prejudiciul cauzat ca urmare a activității infracționale a inculpatului și a celorlalte persoane este de 604.452 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) s-a constituit parte civilă în procesul penal.
 În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane implicate.
În acest caz, procurorii DNA au beneficiat de sprijin din partea SRI.  (agroinfo.ro)

sâmbătă, 7 februarie 2015

Doar 81 de cereri pentru achizitia de tancuri de racire a laptelui


 Crescatorii de bovine din Romania au depus doar 81 de cereri de finantare la APIA in vederea achizitionarii de tancuri de racire a laptelui, din care doar 51 de cereri au fost declarate neeligibile, potrivit datelor furnizate de APIA.
 In judetele Arad, Bacau, Braila, Braila, Caras-Severin, Cluj, Giurgiu, Mures, Suceava si Timis este cate un singur beneficiar al schemei de minimis pentru achizitionarea de tancuri de racire a laptelui, in Bistrita Nasaud si Brasov au fost inregistrati cate doi beneficiari, iar in Valcea trei.
 De asemenea, in Iasi sunt 4 beneficiari ai schemei de minimis pentru achizitionarea de tancuri de racire a laptelui, in Prahova 5, cate 8 in Teleorman si Maramures.
 Cel mai mare numar de beneficiari ai schemei de minimis pentru achizitionarea de tancuri de racire a laptelui este in Botosani, respectiv 10.
 Pana acum au fost achizitionate 49 de tancuri de racire a laptelui de catre beneficiarii din judetele enumerate, cu cateva exceptii. Astfel, un beneficiar din Teleorman si unul din Iasi au renuntat la ajutorul financiar disponibil prin schema de minimis pentru achizitionarea de tancuri de racire a laptelui.
 In prezent, APIA deruleaza controale pe teren, pentru a evalua modul de implementare a schemei de ajutor de minimis pentru achizitionarea de tancuri de racire a laptelui si a avea o evidenta clara a numarului de tancuri de racire aflate in functiune.
 Prin schema de ajutor de minimis pentru achizitionarea de tancuri de racire, asociatiile comunale ale crescatorilor de bovine aveau la dispozitie 16 milioane de euro si puteau primi pana la 5.000 de euro pentru a cumpara un sistem de racire, astfel incat sa poata livra procesatorilor lapte conform.
 In Romania exista aproximativ 3.000 de comune, iar primarii erau cei care ar fi trebuit sa se ocupe de implementarea schemei de minimis.
 Achizitionarea de tancuri de racire putea sa fie una dintre solutiile de care au nevoie micii producatori pentru a supravietui pe o piata din ce in ce mai competitiva, mai ales in contextul in care, de la 1 aprilie 2015, vor fi eliminate cotele de lapte la nivel european, ceea ce inseamna ca vor disparea barierele din calea exporturilor si importurilor pe piata comunitara.
 Piata interna risca sa fie inundata de importuri, in conditiile in care cantitatea de lapte comercializata in Romania incepand cu anul de cota 2007/2008 a fost mai mica fata de cota nationala de referinta alocata tarii noastre.
 Productia totala de lapte de vaca in anul 2013 a fost de 42.382 mii hectolitri (inclusiv consumul viteilor), cu 559 mii hectolitri (+1,3%) peste nivelul anului precedent, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul National de Statistica. (agroromania.manager.ro)

Rusia - preturi maximale la alimente


Rusia ia în calcul posibilitatea introducerii unor preţuri maximale la alimentele de bază, a declarat, marţi, vicepremierul rus, Arkadi Dvorkovich.
 Anul trecut, moneda rusească a pierdut 41% din valoare în raport cu dolarul american şi 34% faţă de moneda euro, din cauza sancţiunilor economice impuse Moscovei de statele occidentale, dar şi pe fondul scăderii preţului la petrol, principala sursă de venituri pentru statul rus. Acestea, la care se adaugă embargoul introdus de Rusia la produsele alimentare occidentale, au condus la o creştere a preţurilor cu 11,4% în 2014.
 În acest context, prognozele Ministerului rus al Economiei arată că inflaţia nu va încetini nici în 2015, urmând să ajungă la 12% la finele anului.
  Întrucât Rusia nu a reuşit să găsească înlocuitori la majoritatea produselor importate din Europa, preţurile la alimente au crescut cu peste 10%, în urma impunerii embargoului.
 Majoritatea statelor europene consideră insuficiente fondurile alocate de Comisia Europeană pentru ajutorarea agricultorilor afectaţi de embargoul rus. 21 de miniştri au semnat anul trecut o declaraţie comună prin care solicită acordarea sprijinului din alte surse.
 UE anunţa în toamna anului trecut că mai are la dispoziţie pentru anul viitor doar 88 de milioane de euro pentru sprijinirea agricultorilor comunitari afectaţi de embargoul instituit de Rusia. sursa: agroinfo.ro

Un produs inedit - mierea cu hribi


Mierea cu hribi din Sălaj este, în opinia celor care o produc și o comercializează, cel mai exclusivist produs de gen din Europa, nu atât prin prețul său ce ar putea fi considerat exorbitant, cât mai ales prin forma de prezentare, respectiv recipientul de sticlă unicat, decorat cu argint și încadrat într-o ramă de lemn de stejar, cumpărătorul primind și o linguriță de argint, un săculeț de pânză țesută în război, alături de cinci stejari ce se plantează în numele său.
 Combinarea mierii de albine cu diferite alte ingrediente nu este una neobișnuită, însă asocierea ei cu hribi de pădure îi aparține unui tânăr întreprinzător din Sălaj, Alin Prunean, ce și-a dorit să dea astfel o altă valoare atât unor produse deosebite de la noi, promovând totodată meșteșugurile locale.
 Mierea cu hribi de pădure, considerată de Alin Prunean cel mai exclusivist produs din Europa, a fost lansată la un târg internațional — SIAL Paris, în 2012, sub denumirea The Art of DAR. De la lansare și până în prezent a fost apreciată atât pentru gustul său deosebit, cât și pentru modul inedit de prezentare.
 Mierea cu hribi de pădure din Sălaj se dorește a fi nu doar simbolul exclusivității și calității, ci în primul rând un produs unicat ce unește natura și obiceiurile din Transilvania, pentru a le face cunoscute în Europa și în întreaga lume. (AGERPRES)

Reducerea TVA la alimente mai asteapta


Proiectul de lege prin care se dorea reducerea treptată a TVA la alimentele de bază  până la 9% în 2016 şi a cotei standard cu 2 puncte procentuale a fost respinsă de parlamentarii din comisia pentru industrii şi servicii.
 Comisia pentru Industrii şi Servicii din cadrul Camerei Deputaţilor a dat aviz negativ pe un proiect de lege  privind aprobarea unor măsuri fiscale pentru stimularea consumului şi relansarea activităţilor economice, prin care se dorea reducerea TVA la unele alimente şi la serviciile hoteliere.
 „În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, în unanimitate, avizarea negativă a propunerii legislative”, se arată într-un document val Comisiei.
 Proiectul a fost introdus în Parlament, în martie anul trecut, la iniţiativa unui grup de parlamentari PDL şi a fost respinsă de Senat, la începutul lui decembrie. Este vorba despre o propunere legislativă ce avea ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Codului fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reducerii cotei standard TVA în două etape: cu 2 puncte procentuale începând cu data de 01 ianuarie 2015, şi respectiv cu 3 puncte procentuale începând cu data de 01 ianuarie 2016, precum şi reducerea unor cote la alimente de bază şi servicii.
Sursa: economica.net

vineri, 6 februarie 2015

Amenzi mult mai mari pentru soferi


Şoferii se vor gândi de două ori înainte de a lua decizia de a vorbi la telefon în timp ce se află la volan. Potrivit noului Cod Rutier, dacă vor fi prinşi vorbind la telefon în timp ce conduc un autoturism, riscă amenzi în cuantum de 1.600 de lei, la fel ca şi în cazul în care vor fi depistaţi că nu poartă centura de siguranţă, de zece ori mai mult decât amenzile de până acum.
Depăşirea limitei de viteză cu 51 până la 60 de kilometri pe oră se sancţionează cu amenzi din clasa a IV-a, cuprinse între 9 şi 20 de puncte amendă, adică între 720 şi 1.600 de lei. În plus, se ridică şi permisul de conducere pentru 90 de zile. În cazul depăşirii limitei de viteză cu peste 60 de kilometri pe oră, se aplică amenzi din clasa a V-a, care implică sancţiuni cuprinse între 21 şi 50 de puncte amendă (între 1.680 şi 4.000 de lei), plus suspendarea permisului de conducere pentru 180 zile. În cazul în care depăşirea vitezei legale cu mai mult de 60 de kilometri pe oră se soldează cu un accident rutier urmat exclusiv de pagube materiale, se aplică sancţiuni din clasa a VI-a, care implică de la 51 până la 120 de puncte de amendă (între 4.080 şi 9.600 de lei), la care se adaugă suspendarea permisului pentru un an. În cazul în care accidentul se soldează cu victime, perioada de suspendare a permisului se dublează la doi ani.
Noul Cod Rutier mai prevede că dacă un şofer se află la volan sub influenţa băuturilor alcoolice, care are o îmbibaţie alcoolică cuprinsă între 0,2 -0,5 g/l alcool pur în sânge, respectiv 0,15 – 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni (21 la 50 puncte-amendă) şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile”. În cazul în care îmbibaţia alcoolică este de peste 0,5 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani.
Potrivit noului Cod Rutier, vor fi sancţionaţi cu 9 până la 20 de puncte-amendă şi suspendarea permisului până la trei luni numai şoferii care nu acordă prioritate, depăşesc sau trec pe roşu şi provoacă un accident rutier soldat exclusiv cu pagube materiale. În cazul în care un şofer nu îşi achită amenda în termen de 30 de zile, permisul de conducere îi este suspendat. Suspendarea efectivă a permisului are loc, însă, după alte 15 zile de la comunicarea dispoziţiei de suspendare. Sumele aferente amenzilor percepute pentru contravenţii rutiere vor fi vărsate într-un cont unic deschis la Trezorerie, din care vor fi transferate ulterior către primării şi care va fi verificat de către Poliţie.
Amenda maximă, de 9.600 de lei, va fi aplicată şoferilor care nu opresc la trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când semnalele acustice şi vizuale sunt pornite. De asemenea, cu 9.600 de lei vor fi sancţionaţi şi şoferii care sunt implicaţi în accidente rutiere şi au o alcoolemie mai mare de 0,25 la mie în aerul expirat. Şoferii care se încumetă să treacă pe culoarea roşie a semaforului vor fi sancţionaţi cu amenzi de 4.000 de lei.
O altă prevedere a noului Cod Rutier face referire la transportul copiilor. Astfel, copiii sub 12 ani nu pot fi transportaţi pe scaunele din faţă, cu excepţia bebeluşilor care sunt transportaţi cu dispozitive speciale de acest fel. Copiii cu vârste de până la 3 ani nu mai pot fi transportaţi decât în scaune speciale. De asemenea, copiii cu o înălţime de cel mult 135 de centimetri trebuie transportaţi în scaun. Este obligatoriu ca dispozitivele de fixare în scaun să fie omologate şi adecvate pentru caracteristicile fizice ale copiilor. (ziarulunirea.ro)

Tenis - Romania vs Spania


 Vineri a avut loc tragerea la sorti a partidelor din duelul Romania vs Spania  - primul tur din Grupa Mondiala II a Fed Cup. Simona Halep vs Silvia Soler-Espinosa (sambata, ora 13:00) va fi partida cu numarul unu a duelului.
Programul meciurilor:
Sambata:
Ora 13:00/ Simona Halep - Silvia Soler-Espinosa

Irina Begu - Garbine Muguruza
Duminica:
Ora 12:00/ Simona Halep - Garbine Muguruza
Silvia Soler-Espinosa - Irina Begu
Dublu: Alexandra Dulgheru / Monica Niculescu - Anabel Medina Garrigues / Lara Arruabarrena
Echipa Romaniei: Simona Halep (3 WTA), Irina Camelia-Begu (42 WTA), Monica Niculescu (49 WTA), Alexandra Dulgheru (87 WTA). Capitan nejucator este Alina Cercel Tecsor.
Absenta: Sorana Carstea.
Echipa Spaniei: Garbine Muguruza (24 WTA), Silvia Soler-Espinosa (69 WTA), Lara Arruabarena (91 WTA), Anabel Medina Garrigues (446 WTA). Capitan nejucator este Conchita Martinez. (hotnews.ro)

Pretul produselor alimentare a scazut in ianuarie


 Indicele preţurilor produselor alimentare la nivel mondial a scăzut în luna ianuarie 2015, continuând tendinţa descrescătoare care a început în luna aprilie 2014, arată datele publicate, joi, de FAO, transmite Reuters.
 FAO dă lunar publicităţii propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate de un coş de alimente format din cereale, oleaginoase, lactate, carne şi zahăr. În prima lună a acestui an, acest indice a atins o valoare medie de 182,7 puncte, în scădere cu 3,6 puncte (sau 1,9%) faţă de valoarea înregistrată în luna decembrie 2014. Scăderea a avut loc pe fondul stocurilor abundente de produse alimentare existente la nivel global.
 „Oferta continuă să fie revizuită în sus, iar pe partea cererii nu a existat prea multă activitate, pur şi simplu pentru că multe ţări importatoare au chiar ele stocuri foarte bune”, a declarat economistul şef al FAO, Abdolreza Abbassian, potrivit Agerpres.
 Separat, FAO şi-a îmbunătăţit estimările privind producţia mondială de cereale înregistrată în 2014, până la nivelul de 2,534 miliarde de tone, adăugând că primele semnale cu privire la recolta din 2015 sunt favorabile.
 Şi anul trecut, indicele preţurilor produselor alimentare mondiale, calculat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), s-a situat la o medie de 202 puncte în 2014, în scădere cu 3,7% comparativ cu 2013. Astfel, 2014 a fost al treilea an consecutiv de scădere a preţurilor mondiale la alimente, a anunţat FAO, în 8 ianuarie a.c.. (agroinfo.ro)

Demersuri pentru noul PNDR


 Federaţia Micilor Fermieri Crescători de animale, Deţinători şi Utilizatori de Pajişti - FMFCADUP – din România face primele demersuri pentru susţinerea sectorului în următorul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
 În acest sens, pe 05 februarie 2015, la sediul Federației a avut loc o întâlnire informală între proaspăt numitul secretar de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltarii Rurale, Ioan Uțiu şi reprezentanţii FMFCADUP.
 Potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei, chiar dacă nu a fost instalat oficial, Ioan Uțiu a dorit să cunoască nemijlocit, de la conducerea FMFCADUP, situația agriculturii din zona montană și problematicile lor în ceea ce privește reglementările profesionale și mai ales perspectivele de ajutoare și subvenții creionate de către noua Politică Agricolă.
 FMFCADUP a expus acestuia principalele probleme ale momentului pentru micii fermieri, crescători de animale.
 „Astfel s-a reliefat situația creată prin anularea subvențiilor pentru vaca de lapte și carne din zona montană defavorizată, prin lărgirea ariei de aplicabilitate la scara întregii țări și introducerea totodată a unor criterii de eligibilitate cum ar fi o producție de 4 000 litri de lapte/ lactație / vacă, care nu poate fi îndeplinită de nici o vacă din nici o zonă montană din Europa din cauza diferențelor evidente de productivitate a terenului din zona montană față de câmpie. Astfel se ia din alocările anterioare destinate micilor fermieri și se fac cadou marilor crescători de vaci de lapte fără a se propune o altă măsură de sprijin pentru crescătorii de animale din zona montană”, atrage atenţia Federaţia Micilor Fermieri.
 În acest sens, FMFCADUP propune introducerea în PNDR-ul 2014-2020 a unei măsuri de sprijin pentru crescătorii de animale din zona montană prin acoperirea handicapului natural de productivitate al zonei montane și care să se acorde micilor fermieri cu până la 10 capete de bovine sau echivalentul în alte animale.„Propunerea noastră este de introducere în PNDR între măsurile de mediu a unei măsuri de sprijin a micilor crescători de bovine, între 2 și 10 capete, anume o măsură similară cu M211 din FNDER-ul francez, “Sprijin pentru acoperirea handicapului natural agricol al zonei montane”. Considerăm că efortul introducerii unei asemenea măsuri, precum și cuantumul este mic în raport cu efectele sociale și asupra ecosistemului montan”, se arată în documentul citat.
 FMFCADUP a transmis şi ministrului agriculturii Daniel Constantin un memoriu în care explică problematicile micilor fermieri crescători de animale şi prezintă soluţiile propuse.
 Federația Micilor Crescători de Animale, Deținători și Utilizatori de Pajiști - FMFCADUP – este o federație a asociațiilor profesionale și patronale ale crescătorilor de bovine, a micilor fermieri, în principal din zona de munte și colinară a României, ale căror interese nu sunt întrutotul reprezentate de federațiile mari în care se regăsesc mari crescători de bovine din zona de șes și cu care uneori nu au aceleași interese convergente sau chiar problemele micilor fermieri sunt complet diferite de cele ale marilor ferme. (agroinfo.ro)

Bilant pe 2014 la ITM Bihor


În anul 2014, inspectorii de muncă din cadrul ITM Bihor au controlat 4.135 angajatori. Din cei 117.281 salariaţi ai angajatorilor controlaţi, numărul tinerilor între 15 şi 18 ani a fost de 49.
 Din totalul de 1.003 persoane care lucrau fără forme legale de angajare, numărul tinerilor cu vârsta între 15 şi 18 ani a fost de 11 şi 1 cu vârsta sub 15 ani.
 Potrivit datelor făcute publice miercuri, 4 februarie 2015, de conducerea instituţiei, din totalul de 6.856.200 lei amenzi aplicate în anul 2014, 5.280.000 lei au fost amenzi pentru muncă fără forme legale, ceea ce reprezintă 77,01 % din totalul amenzilor aplicate. 
 Din analiza datelor rezultă că, în anul 2014, 8,31% din totalul angajatorilor controlaţi reprezintă angajatorii care foloseau forţa de muncă fără a avea întocmite forme legale de angajare. De asemenea 0,87% din numărul total de salariaţi ai angajatorilor controlaţi reprezintă persoane care lucrau fără a avea încheiate contracte individuale de muncă.

joi, 5 februarie 2015

Egiptul a cumparat grau din Romania


Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt a anunţat miercuri că a cumpărat 300.000 de tone de grâu din România şi Franţa, cu livrare în perioada 1-10 martie.
 Egiptul a cumpărat 120.000 de tone de grâu din România de la firma Ameropa, alte 60.000 de tone de grâu tot din România, dar de la firma Nidera precum şi 120.000 de tone de grâu din Franţa de la firmele Soufflet şi Lecureur, a declarat vice-preşedintele GASC, Mamdouh Abdel Fattah. Preţul mediu a fost de 236,25 dolari pe tonă, cu transportul inclus. „Este cel mai scăzut preţ de vânzare plătit în acest sezon. Preţul reflectă scăderea de pe piaţă şi nevoia de a diversifica sursele de provenienţă”, a declarat un trader, potrivit Agerpres.
 Grupul Strategie Grains apreciază că situaţia actuală din regiunea Mării Negre va conduce la creşterea exporturilor de grâu ale statelor UE cu cca. 2,1 milioane tone în sezonul 2014/2015. Aceasta, mai ales ca urmare a deciziei Rusiei de a-şi reduce volumul exporturilor.
 Şi Ucraina şi-a anunţat intenţia de exporta mai puţin, cerându-le comercianţilor să limiteze transferurile în lunile ianuarie şi februarie la 200 mii tone grâu de panificaţie. Statele UE vor fi astfel în cea mai bună poziţie pentru a suplini necesarul de grâu din regiunea Mării Neagre pe piaţa mondială. Se estimează că statele din regiune au exportat în sezonul trecut cca. 29,3 mil. tone. Franţa, principalul exportator de grâu din UE, va avea anul acesta condiţii de piaţă favorabile pentru exportul de grâu.
 Conform datelelor oficiale, în a doua săptămână a anului (până la 15 ianuarie), UE a eliberat licenţe de export pentru 553 mii tone. Astfel, totalul exporturilor de grâu moale în sezonul 2014/2015 a ajuns la 15,3 mil. tone, comparativ cu 15,9 mil. tone în aceeaşi perioadă a sezonului trecut. (agroinfo.ro)

Schimbari la identificarea firmelor


 Persoanele juridice, dar si cele fizice ar putea fi identificate in Registrul Comertului printr-un nou cod. Mai exact, acestea ar putea avea in plus, pe langa numarul de ordine din Registrul Comertului si codul unic de inregistrare fiscala, si un identificator unic la nivel european (EUID). Pe baza noului cod, contribuabilii vor fi identificati in sistemul de interconectare a registrelor comertului din statele membre ale Uniunii Europene, din care urmeaza sa faca parte si Registrul Comertului din Romania. Dispozitiile sunt cuprinse intr-un proiect de lege inregistrat recent la Senat.
 Documentul stabileste ca registrul central al comertului (tinut de Oficiul National al Registrului Comertului - ONRC) si registrele comertului tinute de oficiile registrului comertului de pe langa tribunale urmeaza sa fie incluse intr-un sistem european in care vor fi cuprinse toate registrele comertului din statele membre ale Uniunii Europene, respectiv sistemul de interconectare a registrelor comertului. Pentru ca persoanele fizice si juridice inregistrate in registrele comertului din Romania sa poate fi identificate in sistemul european, ele ar putea primi un nou cod de identificare, mai exact, identificatorul unic la nivel european (EUID). 
 Proiectul de lege aflat pe masa senatorilor prevede ca prin sistemul de interconectare a registrelor comertului, ONRC urmeaza sa puna la dispozitia publicului documentele si informatiile referitoare la profesionistii inregistrati in registrul comertului.
 De asemenea, urmatoarele informatii inregistrate in registrul comertului ar putea fi disponibile gratuit prin sistemul de interconectare a registrelor comertului, pe pagina de internet a ONRC si pe portalul de servicii online al acestuia:
-       denumirea si forma juridica a persoanei inregistrate in registrul comertului;
sediul social/profesional al persoanei inregistrate in registrul comertului si statul membru in care este inmatriculata;
-       numarul de ordine din registrul comertului al persoanei inmatriculate/inregistrate,identificatorul unic la nivel european EUID si codul unic de inregistrare fiscala;
-       starea firmei.
  Oficiul registrului comertului ar putea primi, prin sistemul de interconectare a registrelor comertului, informatiile si documentele privind deschiderea si incetarea oricarei proceduri de dizolvare, lichidare sau de insolventa a persoanei juridice din statul membru al Uniunii Europene, precum si privind radierea acesteia din registru, pentru inregistrarea din oficiu a acestora, cu titlu gratuit, in registrul comertului, in care sunt inregistrate la sucursalele deschise de aceasta, se mentioneaza in dispozitiile aflate la Senat.
 De asemenea, la randul sau oficiul registrului comertului urmeaza sa transmita, prin intermediul sistemului de interconectare a registrelor comertului, cu titlu gratuit, informatiile si documentele mentionate anterior referitoare la persoanele juridice inregistrate in Romania si care au infiintate sucursale in alte state membre ale Uniunii Europene, in vederea inregistrarii acestor date in registrul comertului. (avocatnet.ro)

Cum se impart banii in noul PNDR?


 În următorii şapte ani, fermierii români au la dispoziţie aproape 900 de milioane de euro din fonduri europene şi naţionale pentru investiţii în ferme. Prioritate au... proiectele integrate.
 În noul Program Naţional Dezvoltarea Rurală (PNDR) 2014 – 2020, selecţia va fi realizată pe „criterii de calitate” prin rapoarte lunare sau trimestriale emise de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). „În cadrul acestei submăsuri privind investiţiile în ferme, vom acorda prioritate maximă proiectelor care integrează investiţiile în fermă cu procesarea producţiei proprii. Acestea vor primi punctaj maxim, iar finanţarea poate ajunge şi până la 90%. Iniţial, se pleacă de la 50%, dar se adaugă suplimentar încă 20%, dacă îndeplineşte mai multe criterii, respectiv dacă face parte dintr-o cooperativă sau dacă integrează producţia obţinută în fermă”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii George Turtoi, potrivit Agerpres.
 George Turtoi a mai precizat că proiectele vor putea fi depuse continuu de-a lungul unui an, iar selecţia se va face pe criterii de performanţă, „de calitate a proiectului”, AFIR urmând să emită rapoarte lunare sau trimestriale în funcţie de afluxul proiectelor depuse. „Mergem pe un sistem de performanţă, de calitate a proiectelor. Indiferent în ce lună se depune un proiect, dacă acesta este de calitate, are şansa să intre primul, iar celelalte proiecte care rămân în sistem spre finanţare vor intra în luna în care ajung la baremul de punctaj, la limita pe care o are să intre în selecţie. Astfel, toate proiectele depuse în sistem se reportează de la lună la lună şi beneficiarul nu mai trebuie să îl retragă şi să vină din nou cu proiectul în următoarea sesiune”, a explicat George Turtoi.
 România va avea posibilitatea să deschidă pe propria răspundere anumite măsuri din noul PNDR, până în luna martie, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, după întâlnirea bilaterală cu Phil Hogan, comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală.
 Potrivit acestuia, în primăvară va exista o primă aprobare 'neoficială' din partea Comisiei Europene. „Cea mai importantă discuţie pe care am avut-o cu comisarul Phil Hogan s-a referit la stadiul în care se află negocierile privind aprobarea PNDR 2014-2020. Sigur că nu avem aşteptări privind aprobarea oficială a Programului în acest moment, pentru că acest lucru nu se va întâmpla până când nu va fi aprobat bugetul la nivel european, dar în luna martie 2015 vom avea o aprobare neoficială, până atunci România având posibilitatea să deschidă pe răspunderea statului membru anumite măsuri - cele de investiţii şi cele pentru tinerii fermieri. Ne-am angajat în faţa fermierilor că le vom pune la dispoziţie fonduri europene din primele luni ale anului şi vrem să ne ţinem de promisiune”, a precizat ministrul Daniel Constantin.  (agroinfo.ro)

CFR Cluj penalizata cu 24 de puncte


 Clubul CFR 1907 Cluj a fost penalizat cu 24 de puncte de către Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, în ședința sa de miercuri, din cauza neachitării datoriilor către mai mulți jucători, a anunțat site-ul LPF.
 Formația ardeleană a fost sancționată cu câte patru puncte, în urma neexecutării hotărârilor luate de Camera Națională de Soluționare a Litigiilor (NSL), pentru datorii în cazul foștilor săi jucători Ionel Stana, Laszlo Sepsi, Vasile Maftei (în două spețe), Claudiu Voiculeț și Ioan Hora.
 Totodată, clubului CFR Cluj i s-a interzis dreptul de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar.
 În plus, clubul din Gruia riscă și alte sancțiuni, după ce a fost amendat cu 21.000 de lei și a primit un termen de grație de cinci zile pentru stingerea datoriilor și punerea astfel în aplicare a hotărârilor CNSL în cazul litigiilor cu jucătorii Damjan Djokovic, Liviu Ganea și Felice Piccolo. În alte două cazuri, ale jucătorilor Rui Pedro și Javier Velayos, comisia a decis să acorde termen data de 11 februarie.
 În urma acestei depunctări, CFR Cluj ajunge de pe locul al doilea (cu 34 puncte) pe ultima poziție a clasamentului, 18, cu doar 10 puncte.  (AGERPRES)

miercuri, 4 februarie 2015

Ultima solutie: piata din Asia


 Situația creată prin impunerea de către Rusia a embargoului la produsele alimentare și materia primă pentru industria alimentară din această țară a condus la generarea unor probleme foarte grave, pentru fermierii din Uniunea Europeană, în special pentru fermierii care dețin bovine pentru lapte, lucru de care este pe deplin conștient domnul Phil Hogan.
 Ca urmare a stării de fapt, Comisarul pentru Agricultură a Uniunii Europene, Phil Hogan, încearcă să dea o undă de speranță, afirmând că ”are încredere că problemele agriculturii europene se vor rezolva printr-un pariu câștigat cu agricultura bio și prin cucerirea de noi piețe de desfacere”, conform declarațiilor sale făcute pentru publicația franceză ”Le Soir”. Mai concret, Phil Hogan îndeamnă fermierii europeni să găsească piețe de desfacere a laptelui în țările Asiei.
 Totodată, Hogan a declarat că ”agricultura ecologică este în plină expansiune”, apreciind că viitorul nu lasă loc pe piața UE pentru vita cu hormoni sau pentru carnea de pui spalată cu clor (de provenineță din America și de care europenii nici nu vor sa audă), asta, probabil, și ca reacție la poziția Statelor Unite cu privire la Tratatul de Liber-Schimb.
 Revenind la criza laptelui din UE, Comisarul pentru Agricultură a dat ca exemplu noile piețe asiatice, ca o soluție la problema prețurilor mici și a provocărilor pe care le va aduce eliminarea cotelor la lapte de la 1 aprilie 2015.
 Întrebat despre efectele embargoului impus de Rusia, Phil Hogan le-a spus jurnaliștilor francezi că s-au găsit soluții de comercializare pentru 93% dintre produsele agroalimentare ce trebuiau să ajungă în țara lui Putin, notează Agrointel.  (fabricadelapte.ro)

Critici la Legea pajistilor


 ”Toți  fermierii care sunt înregistrați la APIA ca având pajiști pentru care primesc fonduri europene, trebuie să aibă şi animale. Dacă nu, nu ar trebui să beneficieze de subvenţii. Asta ar trebuie să fie principiul de finanțări pe această direcție, a declarat domnul Claudiu Frânc, preşedintele FCBR.
 „Legea pajiştilor spune că pajiştile se exploatează cel puţin o dată pe an, prin cosire sau păşunare. Toată lumea care are la APIA categorii de pajişti trebuie să aibă şi animale, dacă nu, nu poate beneficia de subvenţii. Asta trebuie să fie filosofia. Vom încerca să modificăm acest aspect prin normele de aplicare a legii pajiştilor, care sunt elaborate acum şi urmează să fie aprobate”, a completat Claudiu Frânc. Potrivit acestuia, Normele de aplicare ar trebui finalizate şi aprobate de urgenţă, deoarece trebuie notificate la Comisia Europeană.
 Un alt aspect dificil de implementat din Legea pajiştilor (Legea 86/2014 pentru aprobarea OUG 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente) este legat de amenajamentele pastorale, președintele FCBR opinând:
 „Să vedem cine o să facă amenajamentele zoo-pastorale obligatorii, care trebuie făcute de primării, care nu au oameni angajaţi. În plus, amenajamentele pastorale trebuie făcute în perioada de vegetaţie a păşunii, care acum este sub zăpadă. Când o să le facă şi cum o să depună fermierii cereri? Plus că aceste amenajamnete trebuie avizate de Institutul de pajişti de la Braşov. Ce capacitate au ei să verifice şi avizeze toate amenajamentele pentru toate păşunile din România? (…) Ar fi o variantă să se accepte cererile, dar să nu se facă plăţile până nu se depun amenajamentele, şi atunci pînă în octombrie- noiembrie ar avea timp să le facă, dar şi aşa ar trebui prinse şi universităţile care au specializări pentru pajişti să intre în procesul de avizare”, a adăugat preşedintele FCBR.  (fabricadelapte.ro)

PNDR 2007 - 2013 pe ultima suta


Beneficiarii care au accesat fonduri europene nerambursabile prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 trebuie sa depuna dosarele de cerere de plata pana cel tarziu pe 30 septembrie 2015.
 Cererile de plata pot fi depuse de beneficiarii PNDR pana cel tarziu pe 30 septembrie 2015, acesta fiind termenul limita pentru depunerea ultimului dosar de cerere de plata, atat pentru beneficiarii privati, cat si pentru cei publici, iar ultima plata se face pe 31 decembrie 2015.
  Decalajul intre decembrie 2015 si septembrie 2015 este dat de termenul legal in care AFIR realizeaza decontarea cheltuielilor eligibile efectuate — in conformitate cu prevederile legale privind finantarea Politicii Agricole Comune si cu manualele de proceduri ale AFIR.
 Vreau sa subliniez faptul ca acest termen este ferm si nu se vor accepta derogari de la acesta indiferent de motivele invocate”, a declarat David Eugen Popescu, directorul Agentiei de Finantare a Investitiilor Rurale.
 Seful AFIR le recomanda beneficiarilor fondurilor europene nerambursabile pentru agricultura sa isi programeze in mod corect etapele realizarii investitiilor, astfel incat pana pe 30 septembrie 2015 investitiile finantate prin PNDR 2007-2013 sa fie finalizate cu proces verbal de punere in functiune pentru a nu ajunge in situatia rezilierii contractului de finantare semnat, a constituirii debitului total pentru intreaga investitie si a recuperarii in integralitate a tuturor sumele acordate anterior. (agroromania.manager.ro)

Becali ramane in arest


Seful Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP)  a declarat marti ca Gigi Becali nu poate fi eliberat conditionat
 Catalin Bejan, seful ANP, a afirmat ca "Becali nu intruneste conditiile pentru eliberarea conditionata". Becali spera sa fie eliberat conditionat in februarie sau martie, iar pe acest subiect se va pronunta justitia. Insa, pozitia ANP va conta in luarea acestei decizii.
 Gigi Becali va implini 20 de luni de detentie in februarie si ar putea fi eliberat conditionat, conform legii, pentru ca si-a ispasit o treime din pedeapsa. El a scris la inchisoare o carte si a muncit la Academia lui Gica Hagi, actiuni care ii scad de asemenea din pedeapsa. (onlinesport.ro)

marți, 3 februarie 2015

Bani pentru inverzire


30% din banii alocaţi anual României în perioada 2015-2020 din FEGA vor merge către plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (plata pentru înverzire).
 Plata pentru înverzire se acordă fermierilor eligibili pentru plata unică pe suprafaţă (SAPS) şi care, începând cu 1 ianuarie 2015, vor fi obligaţi să aplice, pe toate terenurile eligibile la plată, următoarele practici agricole benefice pentru climă şi mediu: diversificarea culturilor, menţinerea pajiştilor permanente existente la nivel naţional şi păstrarea unei zone de interes ecologic (ZIE).
 Fermierii certificaţi ecologic beneficiază implicit de plata pentru înverzire pentru suprafeţele în conversie/certificate. La fel şi fermierii care au întreaga exploataţie cu culturi permanente. Exploataţiile aflate integral sau parţial în zone de conservare a habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică vor primi plata pentru înverzire dacă aplică practicile obligatorii, în măsura în care aceste practici sunt compatibile, în exploataţia în cauză, cu obiectivele de conservare.
 Cuantumul plăţii pentru înverzire se calculează anual prin împărţirea plafonului de 30% din alocarea anuală din FEGA la numărul total de hectare eligibile. (agroinfo.ro)

Diurna a ajuns la 17 lei


 Finantele au majorat la 17 lei pe zi diurna delegatilor in interiorul tarii. Regula se aplica pentru bugetari. Si se majoreaza la 45 de lei pe noapte compensarea cheltuielilor de cazare ale delegatilor care nu se cazeaza in unitatile de cazare, se precizeaza in cadrul Ordinului Ministrului Finantelor Publice, publicat pe data de 27 ianuarie 2015 in Monitorul Oficial.
 Conform actului normativ, se majoreaza la 17 lei pe zi indemnizatia diurnei zilnice privind delegarea personalului bugetar in tara, aplicabila personalului din institutiile publice.
 Asa cum se precizeaze in cadrul actului normativ, aceasta noua regula se aplica pentru platile indemnizatiile de deplasare din data de 27 ianuarie 2015.

 Mai mult, actul normativ mai sus mentionat arata ca se majoreaza si compensarea cheltuielilor de cazare pentru personalul aflat in delegatie, in conditiile in care acesta nu se cazeaza in unitati de cazare, la suma de 45 de lei pe noapte.
 Nu doar bugetarii sunt vizati de aceasta modificare. Dupa cum bine stim, nivelul indemnizatiei de delegare pentru bugetari are efecte asupra nivelului diurnei neimpozabile in mediul privat.
 In mod concret, din 27 ianuarie, angajatorii din mediul privat vor acorda o diurna neimpozabila ( la delegatia pe teritoriul tarii) de 42,5 lei pe zi.
 Pentru sumele banesti mai mari de nivelul de 42,5 lei pe zi, angajatul achita impozit pe venitul din salarii si contributii de asigurari sociale obligatorii. (legislatiamuncii.ro)

A crescut exportul de branzeturi


 În cinci ani, exportul de brânzeturi a crescut cu 500 %, se arată într-o analiză efectuată pe baza datelor furnizate de Institutul National de Statistica. Numai în primele 10 luni ale anului trecut, exportul de brânzeturi ale procesatorilor români a atins o valoare de peste 30 de milioane de euro. Cumulat cu alte produse lactate, (lapte, brânzeturi, unt etc) totalul exporturilor au ajuns în primele zece luni ale anului 2014 la 89 milioane de euro.
 În volum, exporturile de brânzeturi au ajuns în primele zece luni la 7.100 de tone, comparativ cu 1.000 de tone cât exporta România în 2008. Consumul de brânzeturi în România ajunge anual la 100.000 de tone, cei mai mari jucători de pe această piaţă fiind Hochland, LaDorna şi Delaco.
 Datele INS arată că în primele zece luni ale anului trecut, România a exportat în Grecia 2.200 de tone de brânzeturi în valoare de 8,6 milioane de euro, piaţa grecească reprezentând 31% din volum şi 28% din totalul exporturilor de brânzeturi ale României.
 Cel mai important jucător din industria lactatelor din Grecia prezent pe piaţa locală este Olympus, care a investit circa 75 milioane de euro în fabrica din Hălchiu, judeţul Braşov. De aici, circa 75% din producţie pleacă la export. De altfel, Olympus este cel mai mare exportator de produse lactate din România. Astfel, fabrica de la Braşov a devenit un „hub” regional pentru grupul elen, urmând un trend prezent în întreaga industrie a bunurilor de larg consum de mai mulţi ani.
Din păcate, importurile pe segmentul bânzeturilor au ajuns anul trecut la 108 milioane de euro, principala ţară importatoare fiind Germania, balanța comercială externă fiind, din această cauză, negativă, informează ZF Corporate. (fabricadelapte.ro)

luni, 2 februarie 2015

Intampinarea Domnului


 Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la naşterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria şi dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naştere. În acest moment se făcea şi curăţirea mamei. În Templu sunt întâmpinaţi de dreptul Simeon şi prorocita Ana. Potrivit Tradiţiei, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă. În momentul în care a ajuns la textul "Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu “, a înlocuit termenul "fecioara” cu "femeie”. Pentru necredinţa sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26).
 Simeon, om al rugăciunii, reprezintă aşteptarea împlinirii profeţiilor. În momentul în care acesta Îl ia în braţe pe Hristos, rosteşte: "Acum slobozeşte (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochi mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israel “(Luca 2, 29-32). Simeon cere a fi eliberat nu pentru că era plictisit sau obosit, ci pentru că era împlinit. Din cântările specifice acestei sărbători aflăm că el pleacă spre a veşti şi morţilor că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat.
 Părintele Teofil Paraian spune că "noi suntem mai avantajaţi decât dreptul Simeon, pentru că putem să-L primim pe Hristos în fiinţa noastră şi să-L purtăm în noi nu numai câteva clipe, ci o viaţă întreagă şi chiar o veşnicie întreagă”.
Prorocita Ana simbolizează Legea şi Proorocii, cele care se vor împlini în persoana lui Hristos.
Întâmpinarea Domnului - obiceiuri
 În credinţa populară ziua de 2 februarie este cunoascută sub denumirea de Ziua Ursului. Copiii erau unşi cu grăsime de urs. Prin această practică se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau trataţi în această zi prin afumare cu păr de urs.
 Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-şi poate vedea umbră şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii. (sursa: crestinortodox.ro)

din 1 aprilie - Eliminarea cotelor de lapte


 Dupa eliminarea cotelor de lapte la nivel european, de la 1 aprilie 2015, producatorii mici risca sa intre in faliment, ca urmare a faptului ca nu vor mai exista limite cu privire la importuri.
 In acest context, Uniunea Europeana trebuie sa gaseasca o formula adecvata de sprijin, care sa cuprinda instrumente care sa permita reactii si interventii rapide pe piata, in cazul unei crize. Aceasta a fost concluzia audierilor care au avut loc zilele trecute la Comisia Europeana, in cadrul Comitetului pentru Agricultura.
 In timpul dezbaterilor cu producatorii de lapte, au fost lansate critici dure la adresa Comisiei pentru eliminarea cotelor de lapte, intrucat liberalizarea pietei laptelui va avea un impact negativ mai ales asupra micilor fermieri.
 Drept urmare, li s-a cerut parlamentarilor europeni sa adopte masuri de sprijin si protejare a micilor producatori, mai ales ca formele de sprijin care vizeaza depozitarea privata ar putea conduce la cresterea exagerata a stocurilor, iar perspectivele de export, in contextul embargoului impus de Rusia, nu sunt cele mai optimiste.
 De aceea, mai multi europarlamentari au sustinut ideea unor masuri prin care fermierii sa fie ajutati sa devina mai competitivi, precum si de incurajare a exporturilor. O solutie ar fi schema de creditare pentru exportatori.
 Fermierii din zonele defavorizate, cum sunt cele montane, vor fi cei mai afectati de eliminarea cotelor de lapte la nivel european, de la 1 aprilie 2015. Pentru ei, se are in vedere inclusiv aplicarea unor scheme de sprijin. Printre masurile propuse a fost subventionarea costurilor de transport a laptelui din fermele montane la centrele de procesare. (agroromania.manager.ro)

Scade efectivul de animale


  
Ancheta Structurală în Agricultură 2013 - 2014 arată o scădere a efectivelor de animale la bovine, în 2013, la 1,936 milioane capete, faţă de 1,990 milioane capete în 2010 şi creşteri ale efectivelor de animale la ovine - 8,944 milioane capete în 2013.
 Efectivele de porcine s-au redus şi ele în 2013 la 4,235 milioane capete faţă de 5,345 milioane capete în 2010, iar cel de păsări a coborât la 76,301 milioane de capete în 2013, comparativ cu 79,191 milioane de capete în 2010. 
 În acelaşi timp, creşteri ale efectivelor de animale se înregistrează la ovine - 8,944 milioane capete în 2013 faţă de 8,412 milioane de capete în 2010 - şi la caprine, la 1,325 milioane de capete în 2013, comparativ cu 1,241 milioane de capete în 2010.
 La efectivele de ovine şi caprine, România ocupă locul patru în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, după Regatul Unit, Spania şi Grecia. La efectivele de porcine, România se situa pe locul 9 în UE, după Germania, Spania, Franţa, Danemarca, Olanda, Polonia, Italia şi Belgia, iar la bovine România se afla printre primele zece ţări ale UE, după Franţa, Germania, Regatul Unit, Irlanda, Italia, Spania, Polonia, Olanda şi Belgia. (agroinfo.ro)