joi, 29 ianuarie 2015

Tenis - Australian Open


Perechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer a ratat calificarea în finala probei masculine de dublu la turneul Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, joi, la Melbourne, după ce a fost învinsă cu 6-4, 3-6, 6-3 în semifinale de cuplul italian Simone Bolelli/Fabio Fognini.
 Tecău și-a egalat cea mai bună performanță a sa la Melbourne în proba masculină de dublu, după ce a mai jucat semifinală în 2012, alături de Robert Lindstedt. Totodată, rezultatul de la Australian Open este cel mai bun pentru cuplul Tecău/Rojer la un turneu de Mare Șlem, după ce anul trecut s-au oprit în turul secund la Melbourne, iar la celelalte trei turnee de Grand Slam nu a trecut de optimi.
 Tecău și Rojer vor fi recompensați cu 130.000 de dolari australieni și 720 de puncte.
 Bolelli și Fognini, finaliști în premieră la un turneu de Mare Șlem, vor juca în ultimul act cu francezii Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, victorioși în semifinale cu 6-4, 6-7 (5), 7-6 (5) în fața cuplului Ivan Dodig (Croația)/Marcelo Melo (Brazilia), cap de serie nr. 4.

 Serena Williams și rusoaica Maria Șarapova, vor disputa finala ediției 2015 a Openului Australiei.
 Serena Williams, numărul unu mondial, a dispus cu 7-6 (7/5), 6-2, de compatrioata sa Madison Keys (locul 35 WTA), în timp ce Maria Șarapova (nr.2), a învins tot în două seturi, cu 6-3, 6-2, o altă rusoaică, Ekaterina Makarova (nr.11), cea care o eliminase în sferturile de finală pe reprezentanta României, Simona Halep (nr.3).
 Câștigătoarea Openului Australiei 2015 va fi recompensată cu un cec în valoare de 3,1 milioane dolari australieni, în timp ce învinsa din finală va încasa 1,55 milioane dolari. (AGERPRES)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu