joi, 29 ianuarie 2015

Modificari la Masura 141


 Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a modificat și consolidat metodologia specifică contractării fondurilor europene prin adaptarea manualului de contractare pentru M 141.
 Potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei, prin noua metodologie beneficiarii Măsurii 141- Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență vor depune Notificarea cu privire la modificarea planului de afaceri împreună cu Dosarul Cererii de Plată la sediul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) unde aceasta va fi analizată de experții care instrumentează proiectul.
„Această îmbunătățire a fost aplicată pentru a evita posibilele întârzieri în analiza Cererilor de Plată și necesitatea încadrării în termenele procedurale pentru depunerea Cererilor de Plată specifice Măsurii 141, cu scopul ca beneficiarii proiectelor să primească plata la timp”, motivează AFIR în comunicatul citat.
 Obiectivul acestei Măsuri este, în principal, creșterea volumului producției destinate comercializării, pentru ca fermele de semi-subzistență să devină viabile din punct de vedere economic, dar și diversificarea producției în funcție de cerințele pieței și introducerea de noi produse.  (agroinfo.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu