luni, 8 decembrie 2014

Reducerea TVA la alimente


 Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a anunţat recent că potrivit unei Directive a Comisiei Europene (CE), cota de TVA la toate produse alimentare nu se poate reduce sub 15% până în 31 decembrie 2015.
 Anunţul a venit ca un răspuns la întrebarea adresată de senatorul PSD Ovidiu Donţu, privind premisele scăderii TVA pentru produsele ecologice. Prin răspunsul dat de ministru, acesta a arătat că până în 31 decembrie 2015 nu poate fi redusă sub 15% cota standard de TVA la toate produsele alimentare, dar şi că este nevoie de introducerea agriculturii ecologice în clasificarea CAEN. 
Daniel Constantin precizează că punerea în aplicare a unor măsuri de reducere a TVA la produsele agroalimentare ecologice ar putea conduce la dezvoltarea sectorului şi a consumului sustenabil de produse, dar că pentru aceasta este necesară îndeplinirea mai multor condiţii. „De asemenea, având în vedere evoluţia din ultimii ani a sectorului de agricultură ecologică din România, precum şi numeroasele propuneri ale producătorilor şi comercianţilor privind diminuarea cotei de TVA la livrările de produse ecologice, MADR a solicitat, în luna decembrie 2013, Institutului Naţional de Statistică, actualizarea clasificării activităţilor din economia naţională CAEN, prin introducerea activităţilor din agricultura ecologică în clasificarea CAEN”, se mai menţionează în răspunsul ministrului Agriculturii.
 Şeful MADR a precizat că doar după modificarea codului CAEN se poate opera prin Codul Fiscal procedura de reducere a TVA. „Pe de altă parte, în conformitate cu cele stabilite prin Directiva 2006/112/CE/2006, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 97 se precizează că pentru toate produsele alimentare, în perioada 01.01.2011-31.12.2015, cota standard de TVA nu poate fi redusă sub 15%”, se mai arată în răspunsul semnat de viceprim-ministru Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
 Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a anunţat, marţi, că în proiectul de buget pe 2015 este propusă scăderea TVA de la 24% la 9% la produsele bio, arătând că în buget „mai sunt şi alte surprize extrem de plăcute”. Potrivit Mediafax, acesta a precizat că proiectul de buget pe 2015 este finalizat, dar urmează negocierile cu FMI şi nu sunt cuprinse niciun fel de creşteri de taxe şi impozite, ci dimpotrivă, vor fi „câteva surprize extrem de plăcute”.
Precizări MADR
In 4 decembrie Ministerul Agriculturii a revenit cu următoarele precizări: 
„România are o cotă standard de TVA de 24% și două cote reduse de 5 respectiv 9%, așa cum permite legislația europeană în materie;
- Cota redusă de TVA de 5% se aplică în cazul locuințelor sociale, iar cea de 9% în cazul produselor farmaceutice, serviciilor hoteliere și pâine;
- În conformitate cu prevederile Directivei, statele membre pot aplica cote reduse pentru alimente. Definiția alimentelor este următoarea: «alimente (inclusiv băuturi, cu excepția băuturilor alcoolice) destinate consumului uman și animal; animale vii, semințe, plante și ingrediente utilizate în mod normal în prepararea alimentelor; produse utilizate în mod normal pentru a completa sau înlocui alimente». În acest context, toate produsele denumite alimente pot beneficia de aceasta cotă redusă fiind încadrate ca submăsuri în interiorul acesteia. România aplică astăzi cota de TVA redusă de 9% la pâine. La aceasta cotă pot fi încadrate și alte submăsuri ex: carne sau produse din carne, lapte și produse lactate, legume și fructe, produse alimentare care îndeplinesc condițiile de certificare bio etc.
Ca atare, produsele alimentare sau alte tipuri de mărfuri nu pot beneficia de o alta cota redusă, ele însă pot fi introduse ca submăsuri în cadrul celor două cote de 5%, respectiv 9%.
În concluzie, sensul răspunsului formulat domnului senator DONȚU Ovidiu-Liviu, în data de 10 noiembrie 2014, era acela ca nu se poate adopta o noua cotă redusă de TVA, alta decât cele două existente de 5%, respectiv 9%, decât după data de 31.12.2015”. (agroinfo.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu