duminică, 16 noiembrie 2014

Nu vor vaccinarea impotriva bolii limbii albastre


 Crescătorii de bovine, ovine şi caprine din România, membri ai Federaţiei PRO AGRO, nu sunt de acord cu vaccinarea animalelor din ferme împotriva Bolii limbii albastre (Bluetongue). Aceştia avertizează cu privire la urmările distructive ireversibile asupra exporturilor.
 În acest sens, Federația Națională PRO AGRO, la solicitarea membrilor săi: Federația Oierilor de Munte din România- F.O.M., Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Dobrogea – A.C.O. Dobrogea, Asociația Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România – A.C.B.C.R., Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România – A.C.E.B.O.P., Asociația Română a Cărnii - A.R.C. și Asociația pentru Promovarea Alimentului Romanesc – A.P.A.R., a trimis o adresă oficială către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a-şi exprima punctul de vedere.
 Potrrivit adresei, „Problemele de sănătate animală apărute în țara noastră începând cu luna mai a anului curent, coroborate, din punctul nostru de vedere, cu ezitări în procesul de comunicare publică al Autorității Naționale Sanitar Veterinare, au dus la suspendarea statusului de țara cu risc controlat pentru ESB și automat, la închiderea tuturor piețelor terțe tradiționale ale crescătorilor de animale români exportatori de bovine, ovine și caprine. Am luat act, de asemenea, din media, de intenția autoritățiIor române de a iniția un program național de vaccinare împotriva bolii limbii albastre, fără ca organizațiile fermierilor din sector sa fie consultate. În contextul în care ANSVSA are implementat de mai mulți ani un program specific de supraveghere cofinanțat de către U.E., considerăm că susținerea din bugetul național a unui program de vaccinare împotriva bolii albastre nu se justifică nici sanitar veterinar, nici financiar și va duce inevitabil la prăbușirea definitivă a pieței de export a rumegătoarelor românești, cu consecințe incalculabile asupra întregii agroindustrii romanești”, se arată în documentul citat.
 PRO AGRO face apel la exemple privind acţiunile altor state membre în vederea eradicării bolii ,,bluetongue”, care vin în susținerea poziției fermierilor de refuz categoric al vaccinării contra bolii limbii albastre. Federaţia precizează că: boala limbii albastre nu are difuzibilitate de la un animal la altul, respectiv nu este contagioasă din punct de vedere sanitar-veterinar, ceea ce înseamnă că vaccinarea nu se justifică, iar piețele tradiționale pentru export nu acceptă rumegătoare vaccinate.
 Agricultorii propun soluţionarea problemei după modelul adoptat de Germania. Potrivit sursei, nemţii au implementat un program de supraveghere și monitorizare al acestei boli din 2008, în momentul apariției pentru prima dată a bolii, pentru care a solicitat Comisiei Europene sume considerabile din ,,fondurile de urgență”.„Ultima contribuție a U.E. pentru Germania în vederea eradicării BLUETONGUE în valoare de 1.000.000 euro, a fost aprobată în martie 2014, prin Decizia UE nr. 131/2014. România se află în situația Germaniei din anul 2008. În locul instituirii politicii de vaccinare, PRO AGRO solicită demarerea unui program similar Germaniei, bazat pe supravegherea culicoidelor în perioadele de risc și control serologic subvenționat la efectivele exportate conform recomandărilor OIE și interzicerea vaccinării”, susţine PRO AGRO.
 Crescătorii de animale consideră că „vaccinarea pentru Bluetongue ne va scoate din piața comunitară și a țărilor terțe cel puțin pentru următorii 2 ani” şi solicită MADR să ţină cont de poziţia lor şi să interzică vaccinarea împotriva Bolii limbii albastre. Aceştia anunţă, de asemenea, organizarea într-un grup de lucru cu veterinari experți pe specii de animale care va lucra și va propune ANSVSA Programul Strategic al fermierilor români/2015, în concordanță cu problemele de sănătate ale animalelor din ferme. (agroinfo.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu