joi, 23 octombrie 2014

Scade pretul laptelui


 Fermierii care cresc animale pentru lapte sunt îngrijorați de scăderea drastică a prețului la lapte în toate statele Europei. Potrivit ultimelor date făcute publice în toate statele considerate mari producătoare de lapte, prețul acestui a scăzut cu cel puțin 5 eurocenți pe litru, dacă nu chiar mai mult. Cauza scăderii prețului este producția foarte mare de lapte de anul acesta, iar fermierii se tem că ar putea ajunge să nu-și mai acopere costurile de producție, notează Agrointel.
 În Italia, prețul laptelui era de 41-42 cenți/litru, până în luna august, iar acum a scăzut până la 37 eurocenți/litru, o reducere cu 5 cenți în ultimele trei luni. Nici Franța nu stă mai bine: aici scăderea a fost de 10 cenți în lunile august, septembrie și octombrie, litrul de lapte fiind acum 31-34 de cenți pe litru. Partea îngrijorătoare pentru fermierii francezi este că pentru luna ianuarie a fost anunțat deja un preț de 28 – 30 cenți/litru.
 În Germania, prețurile au scăzut de la peste 40 de cenți cât era în vară la 35-37 de cenți, în prezent și se estimează că vor ajunge la 32 de cenți pe litru, în lunile noiembrie și decembrie.
 Scăderi mari de preț au fost înregistrate și în Țările de Jos, unde se plătește 35 de cenți pe litru de lapte, Irlanda – unde fermierii primesc un preț de 33 de cenți pe litru sau în Danemarca unde se vinde cu 33-34 de cenți pe litru. De altfel în Danemarca se așteaptă cel mai mic preț al laptelui în lunile de iarnă – 25 eurocenți/litru. (agrointel.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu