marți, 14 octombrie 2014

Eliminarea cotei de lapte


 Eliminarea cotei de lapte începând de anul viitor, coroborată cu stocurile mari de lapte praf existent în Europa, va conduce la o scădere a efectivelor de ovine şi bovine în ţara noastră, a declarat pentru Bursa Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).
 “În aceste condiţii, preconizez că preţul laptelui îşi va relua creşterea începând din iulie 2015″, ne-a mai spus domnia sa.
 Preşedintele APRIL ne-a menţionat că de mult timp trage semnale de alarmă privind impactul embargoului rusesc asupra pieţei noastre agroalimentare şi apreciază că autorităţile noastre ar fi putut lua măsuri de prevenţie pentru atenuarea efectelor negative asupra fermierilor: “Ministerul Agriculturii trebuie să înfiinţeze urgent un Departament de Prognoză format din profesionişti. De asemenea, avem nevoie de un Observator al Laptelui întrucât piaţa duce lipsă de transparenţă privind evoluţia preţurilor şi tranzacţiilor. Noi mereu ne întrebăm ce facem abia atunci când ne aflăm în plină criză. Embargoul rusesc nu se va ridica prea curând în condiţiile în care ei au încheiat înţelegeri cu ţări precum China şi India”.
 Dorin Cojocaru ne-a mai declarat că îşi menţine prognozele pentru acest an, reiterând că vom închide 2014 cu o creştere a producţiei de lapte de aproximativ 15%. Creşterea ofertei va conduce la o scădere a preţurilor cu circa 10% comparativ cu 2013, ne-a mai spus domnia sa menţionând că fenomenul va face neatractive investiţiile în ferme care abia începuseră să se dezvolte.
 Domnia sa a explicat, vineri, în cadrul conferinţei noastre: “Noua Zeelandă şi Australia produc lapte cât toată Europa la un loc şi stabilesc preţul. Jocul Chinei a condus la constituirea unor stocuri în Europa, după care chinezii şi-au reînnoit parteneriatele cu Australia şi Noua Zeelandă şi preţurile pe bursa internaţională au început să scadă vertiginos.
 Oficialul APRIL susţine că toate aceste probleme, inclusiv impactul embargoului rusesc, vor exploda după finalul campaniei electorale şi a afirmat că autorităţile evită dezbaterea acestui subiect, în detrimentul pieţei. Domnul Cojocaru a declarat că, din 2015, când vor dispărea cotele pentru lapte, fermierii români vor fi puternic concuraţi de laptele ieftin din afară, iar autorităţile nu au nicio strategie de contracarare a acestor efecte. (Sursa: bursa.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu