marți, 14 octombrie 2014

Alergia la lapte


 Ouă, arahide, nuci, pește, crustacee, soia, gluten etc. sunt doar câteva dintre alimentele din lunga listă a produselor ce pot face ravagii asupra sistemului imunitar al persoanelor alergice, chiar provocând în anumite cazuri moartea. Dar toate aceste reacții alergice sunt relativ rare, afectând doar 4% din populația adultă a lumii. În cazul laptelui situația este mult diferită.
 Înainte de toate trebuie însă precizat că mulți oameni care au o reacție negativă la consumul de lapte nu sunt alergici propriu-zis la acest aliment, sistemul imunitar nedezvoltând o reacție de respingere în cazul său. De fapt, oamenii din această categorie sunt intoleranți la lactoză, o substanță din lapte pe care nu pot de fapt să o digere, rezultatul fiind depunere zahărului din lactoză în colon unde fermentează și produce, crampe, flatulență etc..
 În mod normal, oamenii produc o enzimă pentru descompunerea lactozei, enzimă a cărei producere se oprește la vârsta de 2-5 ani. Cu toate aceste 40% din populația lumii își menține această abilitate de a putea descompune lactoza, și la vârste adulte. Pe glob însă această abilitate este inegal răspândită. Astfel, 90% dintre europenii din nordul continetului, 50% dintre popoarele mediteraneene, 25% dintre africani și popoarele din Caraibe, 5% dintre asiatici și 0% dintre nativii americani (amerindieni) pot digera lactoza și la vârsta adultă. De menționat că această abilitate a omului a început să se dezvolte cu circa 7500 de ani în urmă într-o zonă cuprinsă între Balcani și zona Europei Centrale. (fabricadelapte.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu