marți, 30 septembrie 2014

Se inchid abatoare


 Cel mai mare abator de ovine din Transilvania şi unicul din Sălaj, realizat cu o investiţie europeană în valoare totală de 2,5 milioane de euro, este în colaps financiar şi urmează a fi scos la vânzare.
 Falimentar după cinci ani de la inaugurare, în principal, din cauza imposibilităţii returnării unui credit bancar, lipsa comenzilor şi actuala criză din Siria, abatorul are o capacitate de tăiere de 1.600 de oi pe zi (200 de capete/oră) şi aparţine Cooperativei Agricole Transilvania Ovicarn (CATO), fiind construit prin programul SAPARD, dar şi cu finanţare din partea a 64 de crescători de ovine din judeţ, membri ai cooperativei.
 „Mai întâi a fost o povară un credit bancar mare luat pentru a acoperi contribuţia noastră de 50% pentru finanţarea proiectului european. Apoi, a fost şi politica băncii, care a fost una dezastruoasă nu numai pentru noi, ci şi pentru agenţii economici, în general. Pentru faptul că ultima tranşă de plată de la SAPARD am primit-o cu câteva luni mai târziu decât era prevăzut în contract, banca ne-a ridicat dobânda de la 12,24% la 24%. Ne-a dublat dobânda pentru neplată. Cum ne-au intrat banii europeni, cum banca i-a luat pe toţi. Greu de pornit, pe urmă. Apoi faptul că nu a fost o cerere constantă pentru abatorizare. Într-un singur an am tăiat trei luni de zile, în rest era cerere numai de Paşti. Miei se duceau în viu, aşa cum se duc materiile prime din ţara asta. Acesta a fost iarăşi un motiv, pentru că nu poţi acoperi rata la bancă şi cheltuielile curente dintr-o lună-două de funcţionare. (...) A mai fost o cauză şi acest război din Siria. Pentru ei am lucrat atunci când am avut activitate trei luni, după care n-am mai avut decât discuţii cu ei, care nu s-au finalizat”, a explicat Ionel Dărăban, preşedintele Consiliului de Administraţie al CATO, citat de Agerpres.
 Acesta a adăugat că s-a încercat salvarea abatorului prin declanşarea procedurii de insolvenţă, dar în lipsa comenzilor s-a ajuns în cele din urmă la faliment. (agroinfo.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu