Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii
şi Dezvoltării Rurale (MADR) Daniel Botănoiu a făcut publice datele preliminare
cu privire la situaţia recoltărilor de toamnă, dar şi estimări privind
producţiile de porumb şi floarea soarelui.
Potrivit acestuia, floarea-soarelui a fost
recoltată până în prezent de pe 80% din suprafaţa însămânţată, de peste un
milion de hectare, în timp ce porumbul a fost cules de pe 576.000 de hectare,
puţin peste 25% din suprafaţa totală aflată în cultură, de 2,35 milioane de
hectare. „Estimez că vom avea producţii bune în
acest an şi la porumb, dar şi la floarea-soarelui, dacă nu vor mai fi ploi în
perioada recoltatului. Avem deja recoltată o suprafaţă de 811.198 hectare la
floarea soarelui, dintr-un total de 1,018 milioane hectare, şi puţin peste 25%
la porumb, adică 576.000 din 2,35 milioane hectare însămânţate în primăvară.
Datele finale privind producţiile le vom avea la începutul lui octombrie pentru
floare şi la începutul lunii noiembrie la porumb”, a precizat
Botănoiu.
În acelaşi timp însă, vor exista probleme
legate de preţurile produselor agricole, care sunt mult mai mici decât în anii
precedenţi, pe fondul unor producţii mari obţinute nu numai în Europa, ci şi la
nivel mondial. „Anul acesta, preţul produselor
agricole a scăzut foarte mult şi în momentul de faţă nu există un raport corect
pe piaţa internă între preţurile la producători şi cele din retail, iar acest
lucru afectează atât producătorul agricol, cât şi consumatorul”, a
adăugat Botănoiu, potrivit Agerpres.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu