vineri, 5 septembrie 2014

reatestarea produsele tradiţionale


 Producătorii români mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru a-şi reatesta produsele tradiţionale, data limită pentru depunerea dosarelor fiind 11 septembrie 2014. 
 Până la sfârşitul lunii august, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a reatestat 110 produse tradiţionale, dar a respins alte 119 documentaţii. Potrivit lui Viorel Mărărescu, director în cadrul MADR, dosarele respinse nu îndeplineau condiţiile noii legislaţii din domeniu. „Avem 110 atestate acordate unui număr de 50 de producători tradiţionali şi încă 21 de dosare care sunt în lucru. Pe de alte parte, am respins alte 119 documentaţii pentru că nu îndeplineau condiţiile noii legislaţii din domeniu. Cred că acum, pe ultima sută de metri, urmează să depună dosarele mai mulţi producători”, a precizat Morărescu la 29 august a.c..
 Chiar dacă sunt buni în ceea ce fac, mulţi producători întâmpină dificultăţi în întocmirea şi scrierea unui caiet de sarcini în vederea atestării produselor tradiţionale. Conform condiţiilor incluse în noua legislaţie, pentru atestarea unui produs tradiţional, în primul rând acesta trebuie fabricat pe teritoriul României.  De asemenea, produsul nu trebuie să aibă în compoziţie aditivi alimentari, materia primă trebuie să fie locală, iar în accepţiunea europeană acest lucru înseamnă naţional. Procesul tehnologic şi modul de procesare al produselor trebuie să aibă o caracteristică tradiţională.
 Un alt criteriu de diferenţiere a produsului tradiţional de cel industrial este cantitatea limitată, întrucât tradiţionalitatea presupune activitate manuală. Este vorba despre o producţie zilnică de 150 de kilograme sau 150 de litri, raportat la producţia anuală, excepţie făcând doar fabricile de pâine.
 Poate cea mai drastică condiţie de reatestare a produsului tradiţional este aceea ca reţeta să fie transmisă de generaţii şi autentificată în scris. Acest lucru este mai greu de obţinut pentru că mulţi producători nu mai au „reţeta bunicii” şi sunt nevoiţi să o caute în momografii locale, dacă acestea există. 
 La finele lui 2013, România avea atestate 4.400 de produse tradiţionale şi era, probabil, ţara cu cel mai mare număr de produse atestate din Uniunea Europeană. (agroinfo.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu