vineri, 12 septembrie 2014

Fermierul activ


 In urma experientei dobandite cu PNDR 2007-2013, reprezentantii institutiilor implicate in acest program vin cu noi masuri. O noutate este ideea de fermier activ. Orice fermier care va primi subventii in valoare de peste 5.000 de euro va trebui sa faca dovada ca este agricultor activ prin doua moduri.
 In primul rand, prin documente care sa ateste ca veniturile din agricultura reprezinta mai mult de o treime din veniturile sale totale, sau ca valoarea subvenţiei pe care trebuie sa o primeasca este mai mare de 5 la suta din totalul veniturilor sale, iar in al doilea rand, prin acte care sa demonstreze ca detine o forma de organizare, un PFA.

 Pe langa reducerea birocratiei, Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020, ce astepta sa fie aprobat de Comisia Europeana, vine cu multe masuri noi ce incurajeaza fermierii mici si mijlocii sa se organizeze in asociatii care sa investeasca in lanturi de aprovizionare.
 O alta noutate este plata redistributiva. Astfel, cei care detin intre 5 si 30 de hectare, vor primi in plus 45 de euro pe hectar. In acelasi timp, va fi interzisa fragmentarea doar pentru a primi plata redistributiva.
 Din 2015, platile cuplate cu productia vor fi extinse. „Am pus conditie ca animalele sa aiba valoare genetica si sa aiba un anumit nivel de productie. Am introdus noi categorii pentru care se pot primi subventii. Spre exemplu, am introdus la vegetale urmatoarele sortimente: fasole boabe pentru procesare, tomate pentru procesare, legume din sere si solarii, prune pentru procesare, mere pentru procesare, cartofii timpurii. Iar in cazul animalelor vor mai fi subventionate ovinele, caprinele si taurinele pentru carne, bivolita pentru lapte. Acestea vor ajuta la cresterea productiei“, a declarat in acest serns  secretarul de stat din MADR, George Turtoi.
 O alta masura noua din PNDR 2014-2020 este cea de restructurare. Daca un mic fermier care are cateva hectare si a activat un an de zile se hotareste sa cedeze exploatatia prin vanzare sau arendare, pana la sfarşitul vietii, cu conditia sa aiba peste 65 de ani, va primi 120 la suta faţa de subventia pe care a primit-o la pilonul I.
 In vechiul program, controalele efectuate de Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit erau organizate in trei categorii. Primul tip de control, cel administrativ, era alcatuit din controlul efectuat la evaluarea proiectului, controlul realizat la contractarea proiectului, verificarea actelor, dar si controalele pe teren, ce aveau loc la fiecare transa de plata (la vechiul program se permiteau pana la 5 transe de plata).
 Aşadar, era verificat tot proiectul la fiecare transa de plata. Al doilea tip de control este supracontrolul, care reprezenta o verificare pe un esantion de cel puţin 5 la suta pentru fiecare masura de finantare.
 Al treilea tip de control este controlul ex-post. Acesta se desfasuara obligatoriu la cel putin 5 ani de la semnarea contractului de finantare, dar nu la mai putin de doi ani de la finalizarea proiectului. (agroromania.manager.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu