sâmbătă, 20 septembrie 2014

Efectele reducerii TVA la paine


 Reducerea TVA la pâine a dus la diminuarea evaziunii fiscale (estimată la 70%) prin scoaterea la suprafaţă a nu mai puţin de 300 milioane de lei (o reducere de 20% a evaziunii).
 Acest fapt a fost subliniat de către vicepremierul Daniel Constantin, apoi susţinut cu cifre concrete de Ioana Petrescu - Ministrul Finanţelor Publice dar şi de către preşedintele RomPan Aurel Popescu. Premierul a remarcat că acest proiect a fost un succes care va putea fi extins şi pentru legume-fructe dar şi pentru carne. Asta va fi în sarcina viitorului Guvern, bineînţeles dacă va avea curajul şi determinarea necesară folosind această metodă care a dat satisfacţie, a mai spus Ponta promiţând că va acorda sprijin Guvernului dintr-o viitoare postură de Preşedinte.
 Măsura a dus la stoparea declinului în care intraseră unităţile din morărit şi panificaţie, dovadă stând faptul că au dispărut insolvenţele şi falimentul din acest sector. Preşedintele RomPan, Aurel Popescu, a avansat cifra de 136 milioane de euro ca fiind economia înregistrată la consumatori, bani care s-au dus în altă parte a consumului. 
 Producţia de făină şi pâine a crescut în acest an, în care TVA a fost de 9%, cu 10.000 tone la pâine şi cu 20.000 t la făină, susţine Ministrul Finanţelor – Ioana Petrescu . Creşterea procentuală a fost de 18% pentru producţia de pâine şi aproape 16% la făină. La paste făinoase a fost o creştere de aproximativ  4 %, cozonaci 17 %  iar la produse zaharoase de cofetării şi patiserie un procent de 4%. Preţul mediu al produselor de panificaţie şi patiserie a fost în primele şase luni 3,49 lei/kg. Toate acestea au putut fi realizate şi fiindcă parteneriatul dintre mediul privat şi factorii de decizie politici şi administrativi a funcţionat.  (agroinfo.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu