marți, 23 septembrie 2014

avansul owntru SAPS


 Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat  într-o conferinţă de presă, că avansurile din plăţile pe suprafaţă vor fi virate în conturile fermierilor la mijlocul lunii octombrie. 
Potrivit acestuia, aproximativ 600 de milioane de euro vor pleca către fermieri începând din 16 octombrie. „Dincolo de rectificarea bugetară unde vrem să venim cu anumite ajutoare pentru sectoare care au fost deficitare, sigur după discuţia de la Bruxelles, vreau să îi asigur pe fermieri că în 16 octombrie vom începe avansurile pentru plăţile pe suprafaţă în valoare de 50% din plata europeană. Aproximativ 600 de milioane de euro vor pleca către fermieri începând din 16 octombrie şi conform practicii de anul trecut, în două săptămâni toate fondurile vor fi în conturile lor”, a spus Constantin.
Pentru acest an, fermierii vor primi 139 de euro pe hectar plata europeană, la care se mai adaugă 21 de euro pe hectar de la bugetul de stat. Cele mai mari suprafeţe solicitate la plată se regăsesc în judeţele Timiş (542.317,87 ha), Constanţa (489.779,39 ha), Dolj (444.314,61 ha) şi Teleorman (437.759,68 ha), reiese din datele APIA. (agroinfo.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu