luni, 25 august 2014

a crescut pretul la transportul cerealelor


 Costul de transport al cerealelor a crescut de anul trecut cu 5-6%, a declarat, joi, Robert Arsene, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Comercianţilor de Produse Agricole (ARCPA) şi director general Agricover.
 Creşterea preţului vine ca o urmare a reducerii flotei de transport şi a accizei la carburant, susţine acesta. „Astăzi, preţul dat de pieţe în Constanţa este de 185-190 de euro pe tonă la grâul românesc, la care nu sunt mulţi cumpărători. Preţul transportului până la Constanţa, în funcţie de distanţă, după cunoştinţa mea variază de la 15 la 30 de euro pe tonă. Acesta poate vă dă dimensiunea cât de important este transportul în costul mărfii. Apoi aş vrea să mai spun un lucru. Cel puţin noi, ca şi firmă, nu ştiu colegii dacă au acelaşi calcul, ne uităm că a crescut destul de mult preţul transportului auto în raport cu anul trecut, iar acesta din cauza a doi factori: unul este faimoasa acciză la carburant şi pe tot lanţul avem această influenţă de preţ, iar doi este reducerea constantă a disponibilităţii de flotă de transport specializat pentru cereale, raportată la volumul producţiei”, a spus Arsene.
 Potrivit acestuia, calea ferată nu este o alternativă de bază, chiar dacă în termeni relativi este un mijloc de transport mai ieftin faţă de cel rutier. Şi în acest caz sunt probleme mari din punct de vedere logistic.
 „Calea ferată este aproape de colaps. Au dispărut vagoane, au dispărut puncte de încărcare de cale ferată, au dispărut cântare de CF şi atunci avem diverse probleme în a aduce pe calea ferată şi deci este o alternativă care funcţionează până la un punct”, a afirmat Robert Arsene.
 De asemenea, transportul pe Dunăre, cu ajutorul barjelor, a crescut, însă probleme apar atunci când scade nivelul apelor şi barjele nu mai pot fi încărcate la capacitatea previzionată.  sursa: Agerpres

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu